Pielea - al treilea plămân al omului!

Publicat de în Îngrijirea feței, Îngrijire corp la 17/10/2012 . 0 Comentarii.

Pielea

  • protectorul nostru zilnic în multe ipostaze: este intermediar între noi şi mediul înconjurător, reacţionează la durere, căldură şi frig.
  • respiră, astfel este menţinută temperatura constantă a organelor interne.
  • protejează muşchii şi ţesuturile, împiedică pătrunderea microbilor, agenţilor poluanţi şi elimină toxinele.
  • produce vitamina D, precum şi o substanţa specială asemănătoare hormonilor „interleicina-1”, care mobilizează funcţiile de protecţie ale organismului. Melanina care se găseşte în stratul de pigmenţi al pielii, protejează organismul de acţiunea nocivă a razelor ultraviolete.
  • este „cartea de vizită” a omului, o scurtă privire asupra aspectului pielii ne permite să apreciem vârsta şi modul de viaţă ale acestuia.

La îmbătrânirea prematură a pielii contribuie, în principal, trei factori:

  • predispunerea genetică a fiecărui individ,
  • procesele naturale de dezintegrare a organismului şi
  • acţiunile nefavorabile atât interne (modificari hormonale, fumat, stres, alcool, dieta nesanatoasa, boli), cât şi externe (radiaţia solară, caldura, frigul, vantul, umezeala, uscaciunea, poluarea, agentii chimici etc).

Reieşind din cele expuse mai sus, putem concluziona că este absolut necesar să creăm un sistem de protecţie şi îngrijire corect şi permanent, indiferent dacă au apărut sau nu primele semnale de îmbătrânire.

A arăta bine înseamnă a te îngriji zilnic, dimineaţa şi seara, fără sărbători şi vacanţe. Astăzi avem posibilităţi nelimitate de a ne acorda îngrijirea necesară pielii noastre şi gamele de produse de care dispunem sunt excepţionale – de la reţetele străbunicii pînă la cele mai moderne produse cosmetice.

 

Componenţa pielii

Învelişul uman de piele reprezintă un sistem complicat, cu multe nivele, interconectat. Pielea este compusă din 3 straturi: stratul extern (de natură epitelială) – epiderma, stratul de mijloc – dermul (pielea propriu zisă) şi stratul intern – hipodermul (celulele subcutanate, baza de grăsimi)

Pielea suportă eforturi imense. Ea, aidoma unui grănicer, separă organele noastre interne de lumea exterioară, concomitent permiţându-le contactul permanent cu lumea. Este un centru al cunoaşterii şi sensibilităţii. Pielea şi derivatele ei – părul şi unghiile – sunt informatorii fideli despre starea de sănătate, atât a fizicului, cât şi a psihicului. Orice modificare în „statul” nostru este oglindită, în primul rând, pe faţa noastră: mimica, turgescenţa (turgor) şi culoarea pielii. Ele deconspiră unei persoane atente şi competente toate secretele noastre.

Pielea are o structură deosebit de complicată, în plus fiind şi cel mai mare organ: greutatea ei depăşeşte de 3 ori masa ficatului (unul din cele mai mari organe ale organismului uman) şi constituie circa 5% din greutatea corpului.

Epiderma. Din punctul de vedere al cosmeticii epiderma este cea mai importantă parte a pielii. Epiderma constă din 5 straturi de celule epiteliale, care au o structură şi amplasare diferită: stratul cornos (stratum corneum aflat la exterior), stratul lucid (stratum lucidum), stratul granulos (stratum granulosum), stratul filamentos (spinos, stratum spinosum) şi stratul bazal sau germinativ (stratum basale, germinativum).

Fiecare celulă este înconjurată de substanţe hidratante şi lipide, care o menţin elastică, nepermiţând evaporarea umidităţii. În partea de jos a epidermei, pe o membrană, care o separă de dermă, se află un strat de celule compact împachetate, numit strat germinativ sau bazal.

Acest strat, în care au loc toate procesele de schimb, creează celule tinere de keratina, pigmentare şi imunitare. Celulele keratina (proteina ce da rezistenta, flexibilitate si impermeabilitate suprafetei pielii) servesc drept protectori, cele imunitare ajuta sistemul imunitar prin procesarea antigenilor (corpuri straine), iar cele pigmentare reacţionează la iritarea cu lumină, produc melanina, pigmentul care dă culoarea pielii, capabilă să absoarbă surplusul de raze ultraviolete (razele ultraviolete, acţionând asupra melanocitelor, accelerează procesul de pigmentare şi înnegrire a pielii. De cantitatea de melanină depinde tenul pielii, culoarea părului şi a ochilor).

Celulele stratului bazal sunt umidificate de către plasma, ce pătrunde din dermă, şi se divizează continuu. După fiecare divizare, celula migrează către exterior, spre celelalte straturi şi în rezultatul divizărilor ulterioare se îndepărtează de stratul de jos, pierzând legătura cu substanţele nutritive, cît şi capacitatea de divizare. Stratul cornos (din acesta sînt formate părul şi unghiile), este invelisul periferic de keratina, care are contact cu mediul exterior. Acesta este de fapt partea moartă a epidermei, care se desprinde de pe suprafaţa pielii.

În principal, straturile subţiri din celule moarte reprezintă o membrană rezistentă, care permite pătrunderea uşoară a oxigenului şi a altor substanţe moleculare mici, inclusiv şi exportarea produşilor de metabolism. Însă moleculele de dimensiuni mari, precum şi bacteriile sau coloniile de bacterii, nu pot pătrunde prin sistemul intact format din straturi de keratină. La suprafaţa pielii, celula se transformă în particule de keratină şi se produce descuamarea stratului cornos.

La un om sănătos restabilirea naturală completă a epidermei la tălpi se realizează timp de o lună, iar la cot – timp de 10 zile. Acest proces durează circa 3 săptămîni şi în mod normal nu este vizibil cu ochiul liber. O persoană de vîrstă medie pierde în fiecare oră aproximativ 600000 celule din piele. Aceste celule constituie 70% din praful din locuinţe.

Pielea (la vîrsta de 16 – 30 ani) este acoperită în mediu de 6-8 straturi de particule de keratină. Acest proces natural de autocurăţire şi înnoire (regenerare) ne demonstrează importanţa şi necesitatea de curăţire regulată a pielii în scopul menţinerii frumuseţii şi a tinereţii. Graţie procesului continuu de regenerare a celulelor este menţinută integritatea învelişului cutanat şi este asigurată funcţia de protecţie - una din cele mai importante dintre multiplele funcţii metabolice ale pielii.

Va urma...

Etichete: carte de vizita, epiderma, componenta, frumusete, plaman, organe interne, pielea, respira Ultima actualizare: 17/10/2012

Comentarii

Lasă un comentariu

Răspunde

* Nume:
* E-mail: (Nu va fi publicat)
   Website: (Adresă site cu http://)
* Comentariu:
Cod de verificare: